Peste 400 de tineri din 7 comunități argeșene aleg un viitor mai bun
Asociația pentru Promovarea Libertății de Informare în Comunitate va derula până la sfârșitul anului 2024 un alt proiect de educație non-formală care se va adresa tinerilor din orașele Pitești, Topoloveni și Ștefănești, precum și celor din comunele Vedea, Mozăceni, Bogați și Leordeni.
Proiectul, denumit ”Tinerii aleg un viitor mai bun”, se va desfășura și în acest an cu sprijinul OMV Petrom, partener constant al proiectelor educaționale șiva include sesiuni de formare interactive la care participanții, tineri din cele 7 comunități școlare din Argeș, vor primi informații și îndrumare în diferite domenii de actualitate cum ar fi public speaking, implicare civică, lucru în echipă, educație digitală, fake news și combaterea dezinformării. Și dacă până acum în proiectele noastre ne adresam cu precădere liceenilor, anul acesta ne-am propus ca, pe lângă sesiunile dedicate elevilor din Liceele Teoretice și Tehnologice, să contribuim la dezvoltarea abilităților de comunicare și public speaking și pentru elevii de gimnaziu din Leordeni și Bogați.
Scopul proiectului este de a îmbunătăți viața tinerilor din localitățile menționate prin creșterea șansei acestora la o educație de calitate și exemple de bună practică, facilitarea integrării lor pe piața muncii locale sau naționale, prin dezvoltarea competențelor lor digitale, sociale și de comunicare dar și a spiritului civic al acestora.
Cei peste 400 de tineri, vizați de activitățile proiectului, vor fi familiarizați, în cadrul atelierelor de dezvoltare personală și profesională, cu conceperea și livrarea unui discurs public, vor afla ce este dezinformarea și cum îi poate ajuta sau nu inteligența artificială în sarcinile zilnice, vor cunoaște metode de implicare în societate prin participare publică la nivel local, național și european. Cei mai implicați dintre ei vor avea ocazia să pună în aplicare ceea ce vor învăța în cadrul atelierelor, participând la un Concurs de Oratorie, cele mai bune expuneri urmând a fi premiate.
În cadrul proiectului va fi realizat în format tipărit și Ghidul interactiv ”Tinerii implicați construiesc comunități durabile”, de care vor beneficia peste 200 de tineri din localitățile menționate, care va conține sfaturi despre primii pași pe care trebuie să îi facă un tânăr pentru a se implica în viața comunității sale.
Proiectul se va finaliza cu acțiuni derulate de Cluburile Tinerilor Ambasadori în bibliotecile publice sau școlare partenere din Pitești, Vedea, Topoloveni, Mozăceni, Bogați, Leordeni și Ștefănești, care vor fi dotate cu materiale necesare pentru viitoare activități în vederea susținerii dezvoltării personale a tinerilor din comunitățile deservite.
Toate activitățile incluse în proiect se vor derula în colaborare cu Primăria Topoloveni, Liceul Teoretic ”Ion Mihalache” Topoloveni, Biblioteca Orășenească din Topoloveni, Primăria Mozăceni, Liceul Tehnologic Mozăceni și Biblioteca Comunală Mozăceni, Primăria Ștefănești, Liceul Tehnologic ”Dinu Brătianu” Ștefănești, Centrul Cultural Ștefănești și Biblioteca Orășenească Ștefănești, Primăria Vedea și Liceul Tehnologic Vedea, Liceul Tehnologic ASTRA din Pitești, Primăria Leordeni, Școala Gimnazială ”Nicolae Crețulescu” Leordeni, Primăria Bogați, Școala Gimnazială ”Radu cel Mare” Bogați.
Pentru mai multe detalii despre proiect, ne puteți contacta pe adresa de e-mail: asociatia.aplic@gmail.com.